Killie - Ghidul incepatorului
Asociatia
Americana de pesti Killie
Ghidul începatorului
de Alan C. Markis si Roger W. Langton
The translation in rumanian has been realised by Mr. Gh. Dan Rasiga by the kindness of Aka’s Chairman Board of Trustees, Mr. Lee R.Harper.
(Traducerea în limba româna a fost efectuata de Dl. Gh. Dan Rasiga prin amabilitatea Presedintelui Comitetului de Încredere al AKA, Dl. Lee R. Harper.)
*.All rights of original text and translated text are reserved to
AKA!
* Toate drepturile asupra textului de baza cât si asupra textului
tradus apartin AKA!
***
Acest ghid va ofera informatii de baza pentru începatorii care doresc sa mentina pesti Killie. Aici veti gasi sfaturi pentru alegerea pestilor Killie pentru începatori, mentinerea, hranirea si înmultirea pestilor Killie. Informatiile deriva din Ghidul începatorului al Asociatiei Americane de pesti Killie scrisa de catre Alan C. Markis si Roger W. Langton. Acest ghid care contine mai multe informatii si poze este oferit gratuit pentru orice nou membru al AKA. O aplicatie a acestui ghid care va ajuta sa deveniti membru al AKA este inclusa în site-ul AKA a carui traducere in româneste o aveti în fata acum.
| Selectarea pestilor Killie Aphyosemion Fundulopanchax Cynolebias Epiplatys Nothobranchius Pterolebias Hibrizii Calitatea Conditii generale de mentinere Locuinta Plantele si substratul Iluminarea Aerarea si filtrarea Temperatura Proprietatile apei PH-ul Duritatea apei Hranirea pestilor Killie Hranirea pestilor adulti Artemia salina Daphnia Larvele de tântar Viermii Tubifex Viermii negri |
Viermii albi Musculitele de fructe (de otet) Inima de vita si mâncarurile de tip pasta Hrana uscata Hrana pentru puii de Killie proaspat eclozati Nauplii de Artemia Viermii micro Viermisorii de otet Infuzorii Viermii grindal Înmultirea pestilor Killie Icratorii în plante Metoda smocului Recoltarea icrelor, incubatia si puii Metoda incubarii icrelor în apa Metoda evaporarii Metoda depunerii permanente Metoda icrarii în turba Icratorii în sol Colectarea icrelor, incubarea si puii Scufundatorii în turba Pregatirea acvariului de înmultire Colectarea icrelor,incubarea si puii Timpi de incubare propusi la icratorii în substrat (în luni) |
Selectarea pestilor Killie
Magazinele de animale cu câteva exceptii nu tin multi pesti Killie. Ele au ocazional Aphyosemion australe, Fundulopanchax gardneri sau Fundulopanchax sjoestedti(Blue Gularis) si din când în când si alte specii pot fi gasite. Cea mai buna sursa de a gasi pesti Killie este Buletinul de afaceri al AKA. Acest buletin este trimis tuturor membrilor lunar. Pentru mai multe specii rare si neobisnuite Comitetul de specii noi si rare al AKA este o buna sursa. În final daca tu ai devenit informat despre alti entuziasti killie sau tu te-ai alaturat unui club local de Killie acesta este o excelenta sursa de a obtine pesti si informatii (sfaturi).
Poate fi dificil pentru un începator sa cunoasca cu exactitate ce pesti sa-si cumpere deoarece pestii Killie sunt în general prezentati (în special de catre pasionati) prin numele lor stiintific latin si este necesar sa fii familiarizat pentru a cunoaste ce peste reprezinta acel nume. Daca veti citi despre numeroasele si variatele specii în publicatii de tipul Jurnalului Asociatiei Americane de pesti Killie (JAKA) precum si în diversele carti care sunt disponibile, va veti dezvolta pasiunea pentru acesti pesti.
Când vine timpul sa va alegeti primii vostri Killie, faceti-o cu grija. Inutil sa va mai spun, alegeti-va pesti sanatosi, dar fiti atentide asemenea sa alegeti pesti care sunt corect identificati. Multe specii si varietati arata foarte asemanatoare iar pestii vanduti în magazine sunt frecvent gresit identificati. Mai mult, multi Killie sunt mentinuti cunoscându-se locatia varietatii. Spre exemplu, Nothobranchius rachovii Beira 91, un peste splendid, reprezinta o varietate particulara a acestei specii identificata prin localitatea si anul în care care a fost colectat. Se poate afirma cu toata convingerea în acest hobby ca varietatile nu se pot încrucisa între ele chiar daca par a fi aceeasi pesti. Astfel de încrucisari pot da nastere la hibrizi care pot fi sterili, sau sunt pesti carora natura nu le da nastere.
Restul acestei sectiuni va cuprinde discutii despre câteva genuri de pesti Killie si câteva dintre speciile din interiorul lor cu sublinierea acelora care se preteaza pentru începatori.
Aphyosemion
Este unul dintre genurile cele mai populare de pesti Killie printre pasionati si cuprinde un mare numar de specii mentinute în hobby. Aceste specii provin din Vestul africii, multe sunt frumoase si relativ usor de mentinut si înmultit în ghemuri plutitoare. Unul dintre cei mai comuni si mai potriviti pesti pentru începatori este Aphyosemion australe, unul dintre putinii pesti Killie care au un nume comun Lyretail (Coada lira). Aceasta specie icreaza în ghemuri plutitoare. Îl putem gasi în trei linii (rase) de culori diferite ale corpului. Forma naturala „Chocolate” are culoarea ciocolatei iar cei de culoarea aurie „Gold”sau portocalie „Orange” au aparut în populatiile din acvarii.
Alte specii potrivite pentru începatori sunt: A. caliurum, A. ahli, A. bivittatum.
Genul Aphyosemion contine in cadrul speciilor populatii ce sunt identificate dupa locatie. Diferite populatii pot sau nu pot fi genetic identice.
Fundulopanchax
Acest gen contine mai multe specii foarte colorate care sunt potrivite pentru începatori. Acest gen include popularul Fp. gardneri, Fp. filamentosus si emblema AKA, Fp. sjoestedti. Multe varietati ale speciei Fp. gardneri sunt relativ usor de mentinut si înmultit ca si Fp. filamentosus. Fp. sjoestedti însa este o provocare ceva mai mare cu toate ca este greu sa rezisti farmecului acestui peste. Toate aceste specii contin mai multe varietati. Câtiva dintre Fp. gardneri sunt icratori de suprafata, în timp ce Fp. gardneri nigerianus si Fp. gardneri gardneri sunt icratori atât de suprafata cât si de fund. Celelalte doua specii mentionate sunt icratori de fund.
Cynolebias
Acest gen cuprinde mai multe specii anuale din America de Sud. Cynolebias whitei este foarte indicat pentru începatori, usor de înmultit si de mentinut în acvariu. Este un peste elegant iar comportamentul sau în timpul icrarii este fascinant. Probabil singurul dezavantaj este faptul ca la fel ca la multi anuali, începatorii trebuie sa astepte câteva luni înaintea primei icrari si a primei eclozari.
Epiplatys
Speciile acestui gen sunt pesti de suprafata ce se hranesc cu insectele ce cad în apa. Prefera sa icreze la suprafata în ghemuri plutitoare sau plante. Ei sunt vigurosi si multi au o marime acceptabila, unii sunt usor de inmultit si mentinut in acariu. Un bun exemplu si o buna alegere pentru începatori sunt E. sexfasciatus si E. fasciolatus. Acest gen contine si câteva specii care te provoaca. Spre exemplu extrem de micul E. anulatus desi izbitor de frumos ar putea sa nu fie o alegere buna pentru începatori.
Nothobranchius
Acesti anuali din Africa de Est sunt printre cei mai frumosi pesti tropicali de apa dulce din lume. N. rachovii este adesea mentionat ca cea mai frumoasa specie de apa dulce din lume si o merita din plin. Culorile sunt sclipitoare la aproape toate speciile acestui gen. Printre aceste specii N. guentheri si N. korthause sunt niste pesti excelenti pentru începatori. Daca va veti decide sa încercati sa tineti acesti pesti trebuie sa fiti preveniti de faptul ca ei sunt susceptibili la boli produse de protozoare si ei trebuie tinuti în apa ce contine ½ la 1 lingurita de sare la un galon. Altfel ei o duc bine într-o varietate mare de ape incepand de la cele putin dure pâna la cele alcaline. Din nou înmultirea lor necesita rabdare, icrele necesitând o perioada prelungita de seceta cu toate ca N. korthause este printre cei cu o perioada de seceta scurta.
Pterolebias
Printre speciile Sud Americane multe sunt foarte atractive. Multe dintre ele sunt printre cele mai dificile specii la înmultire si probabil nu sunt o alegere buna pentru un începator. Aceasta trecere în revista a genurilor de pesti Killie a fost foarte scurta si are menirea de a servi doar ca introducere. Sunt multe alte genuri interesante incluzând pesti killie nativi din America de Nord, pestisorul „catel de desert" (Desert pupfish) si pestele drapel al Floridei, Jordanella floridae, genurile Rivulus, Rachovia, Austrofundulus si altele, si altele. Multe dintre acestea vor fi mentionate în alta parte a acestui site.
Hibrizii
Dupa cum s-a discutat deja, este usor sa se hibrideze unele dintre speciile de killlie. Este politica AKA sa descurajeze hibridarile cu exceptia scopului cercetarilor stiintifice. Organizatia crede ca pestii trebuie sa ramâna asa cum sunt ei în natura si pasionatii nu trebuie intentionat sa schimbe identitatea, forma sau culoarea. Fiecare membru al AKA este îndemnat sa urmeze aceasta solicitare.
Calitatea
Fiecare este îndrumat sa mentina pestii la standarde înalte prin asigurarea unui mediu înconjurator optim sau sa transmita pestii unui alt pasionat care cunoaste standardele înalte pentru buna sanatate si culoare a pestilor. Succes în pasiunea voastra si sa aveti multi ani de succese si bucurii cu Killie. Daca nu sunteti înca un membru al AKA noi privim înainte dorind sa va avem ca membru si sa va cunoastem.
Conditii generale de mentinere
Locuinta
În general killie sunt tinuti în acvarii mici adesea cam de 2,5 galoane.Pentru înmultire bazinele mici sunt preferate. Pe lânga faptul ca permit observarea de aproape a pestilor, micile acvarii permit acvaristului sa separe perechi sau triouri din diferite specii. Majoritatea entuziastilor killie curând ajung sa aiba mai multe specii si noi am mentionat asta aici, în scopul reproducerii este esential ca diferite specii sau diferite varietati sa fie mentinute strict separate. Speciile înrudite pot fi reproduse si produc hibrizi dar pastratorii seriosi de killie se straduiesc sa mentina diferite specii în stare pura. Mai mult hibrizii pot fi sterili. Evident marimea acvariului trebuie sa se potriveasca cu marimea pestelui si pestii mari ca si Fp. sjoestedti (Blue Gularis) necesita acvarii de 5 sau 10 galoane. Acvariile mari, de 10 sau 15 galoane sau chiar mai mari sunt utilizate pentru cresterea pestilor tineri.
Dupa cum se va discuta mai târziu în acest document puii sunt adesea scosi din icre în containere mici cum ar fi cutiile de papuci din material plastic sau alte cutii asemanatoare.
Într-o camera tipica pentru pestii killie veti vedea în mod normal acvarii si containere într-o mare diversitate de marimi. Cum sunt acestea aranjate este o problema de gust personala, dar camerele de pesti Killie adesea au rafturi cu acvarii mici deasupra si acvarii mari jos. Un avantaj al camerei de pesti este ca întreaga camera, mai exact fiecare acvariu individual poate fi încalzit..
Plantele si substratul
Acvariile plantate sunt o placere sa fie privite si plantele utilizeaza materiile organice produse de pesti si de asemenea oxigeneaza apa. De asemenea multi detinatori de pesti Killie evita utilizarea plantelor în acvariile pentru înmultire precum si-n cele de crestere. Plantele pot face colectarea icrelor (va fi descrisa mai târziu) dificila. În plus icratorii de fund icreaza în pietris care este substrat în acest caz si acest lucru nu este binevenit. Pe de alta parte o tehnica pentru depunerea icrelor la depunatorii în plante implica utilizarea unui acvariu permanent plantat si unii crescatori permit icrarea pestilor ce depun pe fundul bazinului peste nisip. Un compromis se poate realiza când se utilizeaza acvarii goale pentru înmultire si acvarii cu plante pentru crestere.
Ce plante vor fi utilizate depinde de alegerea acvaristului dar deoarece killie se simt bine în acvarii cu o lumina redusa plantele care tolereaza o luminozitate redusa sunt cele mai indicate. Aceasta include Cryptocorynele, muschiul Java si feriga Java. Daca nisipul este utilizat ca si substrat este bine sa utilizam din acelea care nu durifica apa. Nisipul de cuart sau pietrisul fin favorit printre acvaristii entuziasti de plante este Nr. 3 usor de gasit în multe magazine.
Iluminarea
Multi Killie ca si Aphyosemion provin din râuri de padure care sunt protejate de lumina directa si prefera lumina redusa. În acvarii luminoase, plantele pot furniza umbra pentru killie care prefera conditii de lumina redusa. Multi Killie apar în frumusetea lor când lumina cade de deasupra din partea din fata a acvariului. Din cauza acestui lucru multi entuziasti de killie îsi ilumineaza acvariile lor si-n special acvariile de înmultire cu o lumina din tavan cu o dispunere spre acvariile unde mai multa lumina este necesara.
Aerarea si filtrarea
Acvariile mici ca si cele ce se utilizeaza la pastrarea pestilor killie sunt mult mai usor de poluat decât acvariile mari. Volumul mic de apa acumuleaza usor gunoaie, resturi ce genereaza amoniac si nitriti care sunt extrem de toxice pentru pesti. Majoritatea detinatorilor de killie cel putin în SUA, folosesc diferite metode de aerare si filtrare. Filtrele prin care trece aerul furnizeaza o casa pentru bacteriile aerobe nitrificatoare care coboara nivelul daunatorului amoniac si nitritii îi transforma în nitrati, produsi finali mai putin toxici.
Diferite tipuri de filtre pot fi utilizate dar pentru acvariile mici cele mai populare sunt cutiile mici de filtre ce contin un filtru de burete sau filtre „lânoase”. Ambele ofera o mare suprafata pentru bacterii care sa le colonizeze si sa filtreze particulele materiale din apa.
Filtrul de burete are avantajul ca nu captureaza puii, aspect problematic la filtrele în cutie. În acvariile mari unde substratul este folosit putem utilizaîn plus filtre de nisip.
Temperatura
Temperatura ideala a apei depinde de specie dar pentru majoritatea pestilor Killie temperatura trebuie sa fie cuprinsa în intervalul 72-75 F. Încalzitoarele de acvariu conventionale trebuie utilizate dar, deoarece crescatorii seriosi de Killie au câteva sau mai multe acvarii este obisnuit ca întreaga camera sa fie încalzita.
Un alt avantaj al acestui mod de lucru este faptul ca acvariile acoperite nu trebuie modificate pentru cablul de încalzire. Multi Killie sunt mari saritori din bazine si vor iesi din acvarii iar viata lor si asa scurta se va sfârsi. De aceea fanii Killie trebuie sa se asigure ca, capacul acvariului este bine închis.
Proprietatile apei
Este imposibil sa generalizam proprietatile apei necesare pentru Killie. Unii cum ar fi A. cameronense provin din ape acide si moi (duritate scazuta) în timp ce altii provin din ape alcaline, dure. Unii killie trebuie sa aiba conditii speciale particulare în privinta apei. Altii cum ar fi genul Nothobranchius pot tolera o gama variata de proprietati ale apei. Bineînteles ca nici un peste nu trebuie supus unor schimbari bruste a pH-ului sau duritatii.
Ph-ul
Ph-ul apei sau a unei solutii este masura concentratiei ionilor de hidrogen exprimat prin logaritmul negativ al acestor ioni. Apa pura este neutra având un pH de 7.0. Apa acida are un pH sub 7.0 datorita unei cresteri a concentratiei ionilor de hidrogen, în timp ce apa alcalina are un pH mai mare ca 7.0. În ambele cazuri schimbarea pH-ului este datorata substantelor dizolvate în apa. Este util sa avem câtea modalitati de testare a pH-ului apei din acvariu. Aceasta poate fi facuta fie cu solutie indicator, fie cu hârtie de pH dar cel mai convenabil cu un pH-metru electronic. Micute, usor de tinut în mâna, alimentate cu baterii pH-metrele sunt acum disponibile la preturi relativ mici. Pestii nu trebuie expusi la schimbari bruste ale pH-ului. Astfel pestii noi adusi vor fi în prealabil aclimatizati prin combinarea lenta a apei vechi cu cea din mediul nou.
pH-ul apei poate fi schimbat utilizând acizi diluati cum ar fi bifosfatul de sodiu sau baze diluate ca si bicarbonatulde sodiu. Este usor sa schimbi pH-ul utilizând excesiv aceste chimicale dar pH-ul obtinut poate sa nu fie stabil. O cale mai buna pentru reducerea pH-ului este filtrarea prin turba. Turba este buna fiarta si clatita apoi plasata în cutia filtrului între 2 straturi lânoase. Dupa ozi sau doua apa va fi de culoarea chilimbarului si putin mai acida. Pentru a creste pH-ul cel mai bine este sa introducem în acvariu carbonat de calciu sub diferite forme cum ar fi nisipul sau pietrisul cu calciu. Dioxidul de carbon eliberat de materiile organice produse de pesti, în descompunere, se dizolva în apa si produce acid carbonic, care va reactiona cu carbonatul de calciu si rezulta bicarbonatul de sodiu solubil.Ultimul se comporta ca un tampon, ajutând la stabilizarea pH-ului apei din acariu.
Duritatea apei
Duritatea apei se refera la cantitatea sarurilor de calciu si magneziu în primul rând la clorurile si sulfatii din solutii. Duritatea este masurata în grade de duritate (dGH) sau ca si parti per milion (ppm). Este obisnuit sa vedem 2 tipuri de duritati în discutie, duritatea permanenta (sarurile de calciu si magneziu altele decât bicarbonatii) si cea temporara sau duritatea „carbonatilor”(bicarbonatul de calciu si cel de magneziu). Ultima este o masura a capacitatii apei de tampon dupa cum am discutat anterior. Duritatea poate fi masurata prin metoda titrarii, dar si kit-urile moderne sunt disponibile pentru a masura ambele forme de duritate. Oricum, pentru multe scopuri conductivitatea apei care masoara sarurile totale dizolvate în apa este adecvata. Conductivimetrele cu baterii mici, care masoara sarurile totale dizolvate în ppm sunt disponibile pentru aceste scopuri. În majoritatea cazurilor duritatea apei nu este atât de critica ca si pH-ul. O apa de 120-160 ppm este satisfacatoare pentru majoritatea Killie, cu toate ca aici sunt câteva specii care se simt bine în apa foarte moale si altele în apa dura. Apa considerata prea dura poate fi diluata cu apa de ploaie sau apa artificiala purificata. Mai târziu putem produce o asemenea apa utilizând rasini scimbatoare de ioni sau unitati RO. Rasinile schimbatoare de ioni schimba ionii de Na cu cei de Mg si Ca. Unitatile RO schimba (îndeparteaza) ionii de Ca si Mg printr-un proces de filtrare. O apa RO buna deci este identica cu apa distilata. În ultimii ani preturile rezonabil de mici ale unitatilor RO au devenit disponibile pentru utilizarea lor în acaristica si sunt vazute în multe camere cu pesti.
Hranirea pestilor Killie
Un meniu variat si complex este practic o necesitate pentru a avea succese cu pestii Killie, în particular la înmultirea lor. Multi pesti killie o duc bine doar daca meniul lor cuprinde si hrana vie. Altii o duc bine cu mâncare înghetata iar altii cu hrana uscata. În orice procent, utilizarea exclusiva a unui singur tip de hrana trebuie evitata si aceasta practica este cea care conduce la un dezechilibru si la deficiente în alimentatie. Puteti gasi informatii utile despre mâncare în alte site-uri cum ar fi Krib.
Hranirea pestilor adulti
Artemia salina
Aceasta mâncare este un produs principal pentru multi crescatori de pesti Killie.
În unele regiuni Artemia adulta poate fi gasita de vânzare. Acestia sunt o excelenta sursa nutritiva si sunt cu usurinta acceptati de majoritatea pestilor Killie. Deoarece traiesc în ape foarte sarate ei sunt lipsiti de bacterii si paraziti periculosi pentru pestii de apa dulce. Artemia înghetata este în mare masura disponibila si utilizata fiind acceptata de majoritatea pestilor Killie dar, ca si alte hranuri nevii trebuie avuta mare grija sa nu-i supraalimentam.
Daphnia
Este una dintre cele mai utilizate mâncaruri vii.Pot fi crescute artificial în cantitati limitate dar majoritatea acvaristilor le colecteaza din helestee sau balti. Un dezavantaj al daphniei colectate din natura este pericolul de a colecta si organisme potential periculoase pentru pestii de acvariu. Deoarece are un efect laxativ pentru pesti la fel ca si alte hranuri este indicat sa nu se utilizeze în exclusivitate.
Larvele de tântar
Este o excelenta hrana pentru pesti dar se poate gasi doar în anumite perioade. Pot fi colectate din iazuri si ape statatoare tragând fileul pe la suprafata apei sau colectând ouale ce plutesc si punându-le sa eclozeze într-un cotainer cu apa în camera cu pesti. Multi acvaristi recomanda cultivarea acestor larve într-un container cu apa lasat afara ceea ce permite apei sa devina verde din cauza algelor. Ouale plutioare sau larvele pot fi astfel crescute în conditii controlate. Trebuie avut grija când larvele îsi termina ciclul si devin tantari, este cea mai buna metoda de a deveni nepopular printre vecini. Ca si cu alte vietuitoare aduse din natura si aici exista riscul de a introduce inamici odata cu larvele.
Viermii Tubifex
Sunt niste viermi mici care traiesc în locuri murdare cum ar fi canalele de scurgere. Pot fi colectate din diferite locuri sau din diferite magazine. Tubifex este o excelenta hrana pentru pesti dar are o reputatie proasta deoarece transmite o varietate de boli la pesti. Acest risc scade daca-i tinem sub apa curgatoare în niste bazine cu un nivel scazutde apa. În acest fel viermii îsi curata tubul intestinal iar viermii morti sunt spalati si dati deoparte.
Viermii negri
Sunt similari cu Tubifex si sunt de asemenea o hrana excelenta. Pot fi cumparati fie din magazine sau direct de la companiile care-i produc pentru profit. Unii dintre acesti producatori sunt asociati cu fermele de crestere a pestilor iar altii sunt preocupati doar de cresterea viermilor negri. Cei asociati cu fermele de pesti sunt mai predispusi sa transmita boli pestilor. Ca si Tubifex viermii negri poarta reputatia pentru transmiterea de boli. Cu toate acestea unii crescatori le acorda credit. Viermii negri pot fi tinuti ceva timp sub apa curgatoare rece sau în farfurii cu apa suficienta cât sa-i acopere.
Viermii albi
Enchytraeidele sunt o alta hrana excelenta pentru pestii Killie. Posibilitatea ca ei sa fie purtatori de paraziti sau bacterii patogene exista dar, deoarece sunt cultivati aceasta probabilitate este mult mai mica decât în cazul viermilor negri sau al viermilorTubifex. Trebuie precizat ca viermii albi sunt grasi si de aceea nu trebuie utilizati ca si hrana exclusiva. Sunt multe metode de cultura ale acestor viermi. Viermii de pornire se pot obtine de la un alt pasionat sau din Lista de pesti si icre cuprinsa în Scrisoarea de noutati de afaceri a AKA. Obisnuit acesti viermi se cultiva într-o mixtura de sol si turba 50:50. Unii folosesc pamânt de gradina, frunze etc. Este foarte bine sa se sterilizeze substratul înainte de utilizare. Acest lucru se poate face prin sterilizarea intr-un cuptor cu microunde câteva minute. Dupa racire substratul este pus într-o cutie, permitând racirea, se stropeste cu apa pâna ce este în întregime umed si apoi pornirea este facuta. Viermii pot fi hraniti cu fulgi de cereale sau mâncare de ovaz fiarta, dar cea mai comuna mâncare este pâinea înmuiata în apa sau apa de drojdie (o suspensie laptoasa de drojdie în apa). Acestor viermi nu le prea plac temperaturile înalte, ideal ar fi 50 F. Viermii pot fi colectati prin scoaterea lor afara daca cultura este buna sau punând o parte din substrat întins deasupra unui vas cu apa. Un bec aprins se pune deasupra substratului ceea ce obliga viermii sa migreze în apa dupa care viermii se spala si apoi se folosesc pentru hranirea pestilor Killie.
Musculitele de fructe (de otet)
Doua mutante ale genului Drosophila care nu pot zbura sunt o excelenta hrana pentru Killie. Ele se misca încet si este recomandabil ca pestii sa primeasca aceste musculite doar atâtea câte pot mânca imediat. Obisnuit aceste musculite sunt cultivate în sticle de diferite marimi pe mediu de cultura presarat cu drojdie uscata. Sticla este astupata cu un dop de burete artificial sau ceva asemanator dupa ce musculitele sunt introduse. Dupa câteva zile larvele vor aparea, ele trec în stadiul de pupe si apoi apar musculitele adulte, stadiu în care se folosesc ca hrana pentru pesti. Mediul pentru musculite poate fi „gatit” dar aceasta implica timp pierdut si multa murdarie sau poate fi obtinut de la un furnizor cum ar fi Institutul de Biologie din Carolina si este mult mai usor de utilizat. O cultura de pornire poate fi obtinuta din surse similare sau de la alti pasionati si se gaseste si-n lista F&EL a AKA.
Inima de vita si mâncarurile de tip pasta
Inima de vita dupa înlaturarea tesutului fibros si adipos poate fi înghetata si apoi trecuta printr-o razatoare rezultând niste mici ”viermisori”. Multi pasionati utilizeaza inima de vita la baza mâncarurilor preparate ce contin si materii vegetale, vitamine si alte adaosuri. Alte preparate similare de tip mâncaruri-pasta au la baza creveti si pesti. Si acestea se transforma în mici ”viermisori”.Trebuie avut grija cu acest tip de mâncare deoarece daca li se da pestilor mai mult decât pot ei sa manânce apa se murdareste foarte usor.
Hrana uscata
Multe tipuri de mâncare uscata se gasesc astazi. Killie au reputatia de a fi sovaielnici când li se ofera hrana uscata. Unii o vor accepta iar altii vor fi educati s-o accepte. Avantajul produselor comerciale uscate este ca ele contin si alti factori nutritivi incluzând vitaminele.
Hrana pentru puii de Killie proaspat eclozati
Nauplii de Artemia
Aproape orice crescator de Killie utilizeaza nauplii de Artemia pentru puiet. Multi pui de Killie pot mânca de la început Artemia iar altii mai mici pot mânca Artemia doar dupa ce primesc câteva zile infuzorii. Ouale de Artemia sunt disponibile în magazinele de specialitate. Esential este faptul ca ouale eclozeaza într-o apa cu grad ridicat de salinitate (6-8 linguri/galon). Mai multe metode au fost descrise. O metoda este sa se eclozeze ouale într-o tava, utilizând apoi o lumina pentru cele eclozate. Alta metoda este prin eclozarea lor într-un borcan aerând permanent solutia salina. O metoda foarte populara astazi este utilizarea unei sticle de 2 litri întoarsa la care fundul i-a fost decupat. O bucata de tub este lipita intr-o gaura facuta-n capac si utilizata pentru aerarea solutiei. O metoda avansata este înlaturarea cojii oului înaintea eclozarii. Din nou metodele variaza dar cea descrisa aici este utilizata de multi pasionati. O ceasca de apa rece este pusa într-o sticla de plastic de 2 litri întoarsa si o lingurita de oua de Artemia este adaugata. Se oxigeneaza usor timp de 1 ora. O cana de substanta pentru albit este adaugata si apoi se oxigeneaza viguros 6 minute. În acest timp solutia cu oua în suspensie îsi schimba culoarea din maro în portocaliu. Suspensia este apoi trecuta printr-un batic (batista) alb, clatit apoi totul bine cu apa rece, apoi sunt puse în solutia de sare dinainte pregatita si aerata moderat. Dupa 24-36 de ore în functie de temperatura ouale vor ecloza. Avantajul acestei metode este rata mare de eclozare.
Viermii micro
Sunt o alta hrana excelenta pentru puii de Killie. Cultura de pornire se gaseste în F&El. Pentru cultura se folosesc cereale maruntite puse într-o cutie de plastic. Apa se adauga pâna se obtine o pasta. Drojdie uscata este adaugata peste pasta si apoi se pun viermisorii. Dupa câteva zile ei se catara pe marginea cutiei de unde pot fi recoltati cu un betigas si direct apoi la puii de Killie. Dupa câteva zile cultura se strica si o noua cultura trebuie pornita.
Viermisorii de otet
Acesti viermisori micuti sunt o excelenta sursa de hrana pentru puii de Killie. Au avantajul ca traiesc oricât în apa în suspensie. Sunt simplu de înmultit dar mult mai greu de colectat în comparatie cu viermii micro. Pentru cultura, un borcan de un galon umplut 50% apa si 50% otet de vin.. O bucatica de mar se adauga si cultura de pornire. Dupa câteva zile o puzderie de viermisori vor sta în suspensie. Aceasta cultura rezista fara prea multa atentie. Pentru hrana pestilor se utilizeaza pentru colectare hârtie de filtru si apoi se spala bine pentru a se înlatura otetul.
Infuzorii
Este un nume colectiv dat la organisme mici ce populeaza natural apele. Apa verde, spre exemplu, contine asemenea creaturi. Se utilizeaza pentru hranirea puietilor care nu pot mânca o hrana mare de tipul celor descrise anterior. Cultura se obtine de la un alt crescator sau din lista AKA. Pentru cultura se utilizeaza un borcan umplut cu apa declorinata si câteva boabe de mazare uscata sau cereale. Dupa câtea zile apa se umple de bacterii si devine tulbure, atunci se adauga infuzorii ce sunt hraniti saptamânal cu câteva boabe de mazare uscata. Dupa un timp cultura miroase urât asa ca unii nu se prea înghesuie sa practice aceasta cultura. Alti pasionati utilizeaza coji de cereale pentru cultura infuzoriilor.
Viermii grindal
Sunt o mâncare excelenta pentru pestii tineri. Se cultiva similar ca si viermii albi dar prefera o temperatura mai ridicata (70 F). Pentru cultura se utilizeaza un pat din pamânt si turba 50:50 (sterilizat intr-un cuptor cu microunde). Apoi mixtura este îmbibata cu apa, se adauga viermisorii de pornire si se hranesc cu fulgi de cereale zilnic. O bucata de sticla este pusa deasupra si apoi se acopera cu un capac. Când viermisorii se înmultesc, ei se aduna pe sticla de unde pot fi recoltati cu usurinta.. O alternativa este de a utiliza un burete pentru cultura grindalului. Mai exista si alte metode de cultura al acestor viermi.
Înmultirea pestilor Killie
În natura killie sunt adaptati la biotopurile lor în care alti pesti nu pot supraietui. În particular multe specii supravietuiesc în zone unde helesteele seaca pe toata perioada sezonului uscat. Pentru a reusi reproducerea acestor specii pasionatii trebuie sa mimeze aceste conditii în acvariul lor. Unele specii de killie icreaza în plante în apropiere de suprafata apei, unii prefera sa icreze spre profunzimea apei altii icreaza si la suprafata si pe fundul bazinului; alti killie au nevoie de un substrat pentru pentru icrare iar unii chiar icreaza disparând complet în substrat. Perioadele si conditiile de dezvoltare a icrelor variaza foarte mult. Unele se dezvolta în apa altele necesita o perioada de uscare partiala. Unele necesita doar o saptamâna pentru dezvoltare altele mai mult decât un an si jumatate. O caracteristica a comportamentului pestilor killie este faptul ca ei depun zilnic o cantitate mica de icre. Pornind de la comportamentul lor la icrare killie se pot împarti în trei categorii: icratori în plante (de suprafata si de fund), icratori în substrat si cei ce icreaza afundându-se în substrat.
Icratorii în plante
Ei îsi lasa icrele fie în plantele de suprafata fie pe cele aflate la fund. Multe genuri sunt incluse aici ca si Aphyosemion (majoritatea), multi Fundulopanchax, Aphanius, Aplocheilus, Epiplatys, Pachypanchax, Fundulus (majoritatea) si Riulus (exceptie Riulus stellifer). În acvariu sunt câteva tehnici care se pot utiliza pentru icrarea acestor pesti.
Metoda smocului
Cea mai populara metoda este utilizarea unui smoc facut din fibre artificiale 100% acrilice. Pestii îsi vor depune icrele pe fibre. Este gresit a se utiliza fibre organice deoarece acestea se deterioreaza în apa. Culoarea smocului nu prea are nici o importanta desi unii crescatori afirma ca pestii lor prefera anumite culori. Culorile întunecate, în particular verdele închis este adesea utilizat. În toate cazurile este indicat sa fierbem smocul. Construirea smocului nu este dificila. O pluta de 1,5” diametru si ¾ -1 inch grosime este utilizat pentru ca smocul sa pluteasca. Un sant mic este taiat pe toata circumferinta dopului. Apoi fibrele sunt înfasurate de 30-50 de ori în jurul unei piese rigide de carton sau a unei carti. Diametrul înfasurarii trebuie sa fie aproximativ egal cu circumferinta dopului. Câteva fire sunt taiate si trecute printre fibrele înfasurate si se leaga la capete. Toata lucrarea este apoi atasata de dop si se ajusteaza distributia uniforma a fibrelor în jurul circumferintei. În final fibrele sunt taiate în partea opusa dopului fiecare fir atârnând individual. Acest tip de ghem este cel mai bun si usor de cercetat, ca si ghemul construit prin formarea unui manunchi de fibre cu funda la capat.Pentru icratorii de fund, ghemul este facut simplu prin simpla creere a unei funde fara pluta. Când este bine îmbibat cu apa acest ghem se scufunda singur.
Pentru înmultire ghemul este plasat în acvariul de mentinere. Obisnuit, acvariul de înmultire este lipsit de substrat pentru ca multi Killie prefera sa-si depuna icrele în substrat. Deoarece multe specii de Killie îsi depun icrele atât în ghemuri plutitoare cât si de fund se pot utiliza ghemuri cu fire lungi care se întind de pe fundul acvariului.
Recoltarea icrelor, incubatia si puii
Metoda incubarii icrelor în apa
La fiecare 2 sau 3 zile ghemul trebuie sa fie scos din apa si icrele recoltate. Apa în exces va fi înlaturata printr-o stoarcere usoara a ghemului si apoi se pune într-un prosop absorbant. Dupa câteva minute ghemul este gata. Examinarea se face la o lumina puternica. Un container de plastic cu apa curata din bazinul de reproducere se poate utiliza pentru incubarea icrelor. Un preventiv contra Saprolegniei ca si Acriflavina se adauga. Adesea icrele se dezvolta si ramân curate fara a utiliza un bactericid dar putina precautie nu strica. Icrele se colecteaza de pe ghem cu o penseta sau cu degetele prin smulgerea cu atentie de pe ghem apucandu-le dinspre în spate spre în fata. Icrele noi pot fi prea moi pentru a fi recoltate si de aceea se lasa câteva ore pentru a se întari. .În aceasta situatie ghemul trebuie reintrodus în tancul de icrare pentru câteva ore. Icrele neclare, opace si icrele sparte trebuie înlaturate deoarece sunt nefertile si vor fi atacate de bacterii. Icrele clare se pun in cutia de incubare. Se examineaza zilnic si fiecare icra infectata va fi eliminata. Icrele fertile devin închise la culoare treptat pâna ce forma embrionului este clara, cei mai proeminenti fiind ochii. Veti putea auzi la crescatorii de pesti Killie expresia de ”ochi deschisi” ceea ce înseamna gata de eclozare. Icrele majoritatii pestilor Killie icratori în plante ies între 10 si 21 de zile de la colectare. Puii sunt mutati apoi într-un acvariu mic de crestere. Apa trebuie sa aiba aceeasi compozitie chimica si temperatura în bazinul de crestere ca si-n bazinul de eclozare. Aerarea si filtrarea sunt recomandate dar nu esentiale. Prima hrana va fi Artemia eclozata sau viermii micro. Multi acvaristi adauga o mica cantitate de sare în acvariul de crestere care blocheaza înmultirea bacteriilor si permite alevinilor de Artemia sa traiasca mai mult. Precautia este necesara evitând a se pune prea multa sare ce poate ucide puietul. Daca puietul iese din icre la date diferite mai multe acvarii de crestere sunt necesare pentru ca puii din acelasi bazin sa aiba aceeasi marime. Pestii mari au tendinta de „a-i privi” pe cei mici ca pe o potentiala hrana.
Metoda evaporarii
În anumite ocazii icrele apar ca având „ochii deschisi” si totusi nu ies. Daca-i lasam în aceste conditii embrionii probabil vor muri iar icrele vor deveni gri-cenusii. În aceste conditii este recomanadabil ca icrele sa fie fortate sa iasa. Aceasta se poate face prin introducerea lor într-o fiola (eprubeta) umpluta ¼ cu apa. În unele cazuri simpla miscare în jurul suportului a eprubetei determina iesirea puilor, posibil din cauza agitarii. În situatia în care nu ies spargerea unei icre poate creste cantitatea de dioxid de carbon si implicit iesirea puilor. O alternativa este plasarea în bazin a unei cantitati de hrana în descompunere dar în acest caz puietul trebuie mutat imediat dupa eclozare altfel vor deveni victimele poluarii. O alta metoda este plasarea în bazin a unei cantitati mici de viermi micro în containerul de eclozare. Si aceasta metoda ca si celelate doua metode va forta iesirea puilor din icre.
O alta problema apare atunci când icrele ce au fost fertile devin stricate adica devin opace. Când aceasta se întâmpla multi pasionati utilizeaza ca alternativa o metoda de stocare a icrelor numita metoda evaporarii. Icrele sunt plasate pe turba umeda (unii utilizeaza un burete). Turba este plasata (dupa fierbere si racire) într-un container cu un capac ce se închide bine iar icrele ce sunt desprinse de pe ghem se pun pe suprafata turbei. Turba trebuie sa fie complet umeda si este necesar ca din când în când sa fie umezita. Icrele albe stricate se vor elimina zilnic. Aceasta metoda va determina o dezvoltare în timp mai lunga a icrelor comparativ cu cea a incubarii în apa dar ea uneori merge când cea standard da gres. Icrele care sunt stricate au putine sanse de a le infecta pe cele bune. Un alt avantaj al acestei metode este faptul ca icrele se dezvolta simultan si eclozarea va avea loc în masa permitând obtinerea unui numar mare de pui de marimi identice.
Metoda depunerii permanente
O alta metoda de înmultire a icratorilor în plante este cea utilizata de natura, se lasa pestii sa icreze în bazin apoi când puii apar se scot afara si se cresc. Multe specii de Aphyosemion si specii ca si Epiplatys annulatus au fost înmultite în acest mod. O alta alternativa este mutarea parintilor într-un alt acvariu de icrare dupa o perioada potrivita, permitând puilor sa iasa din icre si sa creasca în bazinul original.Când utilizam aceasta metoda este cel mai bine sa utilizam un acvariu mare de 10 galoane sau mai mult. Acvariul trebuie sa fie bine plantat (des) de sus pâna jos. La suprafata este bine sa avem o densitate mare de plante pentru pui. Aceasta metoda nu produce întotdeauna un numar mare de pui dar cei ce supravietuiesc sunt foarte robusti. Aceasta metoda are si avantajul de a avea un acvariu splendid fara a necesita recoltarea icrelor. Multi prieteni Europeni utilizeaza aceasta metoda exclusiv, insistând asupra faptului ca puii rezultati sunt de departe de o mai mare calitate comparativ cu cei crescuti utilizând alte metode.
Metoda icrarii în turba
Pentru multi ani metoda utilizarii turbei ca mediu de icrare s-a crezut ca este viabila doar pentru icratorii în sol. Multi acvaristi totusi au observat ca multe specii de Killie neanuale sunt gata sa icreze într-un substrat de turba..Este foarte simplu sa se culeaga turba si sa se puna într-o punga de plastic(înainte îndepartând excesul de apa) si apoi asteptând 3 sau 4 saptamâni pâna ce turba va fi reintrodusa într-o apa veche. Puii vor iesi frecvent în numar mare.
Icratorii în sol
În examinarea tehnicilor de icrare aplicabile icratorilor în sol, speciile Sud Americane „plonjatoare”, Cynolebias si Pterolebias vor fi asezate si descrise sub numele de „Plonjori în turba”. Icratorii în sol vor fi împartiti în 2 categorii de baza. Grupul A cuprinde acei Killie ale caror icre necesita o perioadam uscata pe parcursul incubarii, aceasta perioada de uscaciune este obligatorie pentru propagarea cu succes a speciei.Acesti Killie sunt cu adevarat pesti anuali, zonele pe care ei le populeaza seaca anual; când ploile vin , baltile uscate si râurile se umplu cu apa, icrele de pesti care se afla îngropate în noroi eclozeaza si apar puii care apoi se maturizeaza, se reproduc si mor în mai putin de un an. Genul Nothobranchius este cel mai comun gen din acest grup. Grupul B include pestii Killie ale caror icre trec de asemenea printr-o perioada de seceta dar, aceasta perioada nu este o necesitate pentru propagarea speciei; incubarea în apa este de asemenea acceptabila. Multe dintre speciile de Fundulopanchax se încadreaza în acest tipar, spre exemplu: Fp. walkeri, Fp. filamentosus, Fp. sjoestedti si Fp. fallax. Pentru cea mai mare parte, pestii din acest al doilea grup au o durata de viata putin mai lunga si-n unele cazuri se maturizeaza mai lent decât cei anuali.
Cel mai obisnuit mediu de icrare pentru grupul A este turba. Se mai pot folosi cu succes nisipul de siliciu, nisipul verde, cojile de nuca pisate si margelutele de sticla. Icrele sunt lasate direct peste mediu si masculul cu o puternica zvâcnitura de coada îngroapa icrele aproape de suprafata. Principalul avantaj utilizând alt mediu în afara de turba este ca icrele pot fi usor adunate si fiecare poate sti câte icre au fost stocate. Dezavantajul este ca uneori icrele sunt distruse în timpul colectarii. Tot ce este necesar pentru recoltarea icrelor este cernerea mediului de icrare printr-o plasa care este suficient de rara pentru a permite mediului sa treaca si suficient de deasa pentru a retine icrele. De asemenea, de retinut mai ales când utilizam nisipul de siliciu este faptul ca icrele fiind îngropate sub suprafata mediului doar o mica parte din oxigenul disponibil în apa ajunge la icre si asfel se opreste orice dezvoltare semnificativa a lor. Când icrele sunt colectate, aproape toate au acelasi stadiu de dezvoltare. Rosario La Corte este acreditat cu introducerea cojilor de nuca sparte ca si mediu de icrare pentru Killie. Acest mediu are avantajul de a contine lignina, o substanta ce stimuleaza icrarea si care se gaseste si în turba.
Desprinzându-ne de avantajele altor medii, turba este recomandata pentru grupul B. Acest grup nu are aceeasi abilitate de a-si îngropa icrele ca si anualii adevarati. În consecinta un procent de icre sunt lasate simplu sa pluteasca libere fiind expuse la sporii de Fungus, la mâncarea alterata sau la gunoaiele de pe fund.În comparatie cu celelalte medii turba ofera un mediu mult mai penetrabil; de asemenea un alt factor care trebuie luat în considerare este faptul ca icrele din grupul B sunt la multe specii fotosensibile! În mod sigur un mediu întunecat cum este turba va fi mult mai protector pentru icre. Mai mult, majoritatea speciilor din grupul B prefera apa acida si utilizarea turbei favorizeaza aceste conditii.
Multe specii ale grupului B îsi vor lasa icrele în ghemuri de fund fara probleme. Daca aceasta metoda este utilizata este recomandabil ca icrele sa fie recoltate de pe ghem si apoi puse pe turba umeda pentru incubare (metoda evaporarii descrisa anterior). Mentionam aici câteva specii la care aceasta metoda a fost aplicata cu succes: Fp. monroviae, Fp. sjoestedti si Fp. filamentosus.
Pentru mai multe specii de pesti ce icreaza în sol, multi specialisti care cresc cantitati mai mari de Killie prefera sa separe numeroase femele si masculi în acvarii diferite, si apoi sa-i puna pe perechi la anumite intervale de timp în acvariile de icrare. Femela fiind separata ajunge sa fie plina de icre si este apoi introdusa cu un mascul vreo 12-24 de ore dupa care femela devine considerabil mai subtirica. Aceasta pereche este apoi scoasa si o alta pereche este introdusa. Aceasta metoda are meritul ca hranirea nu se face în acvariul de icrare ceea ce elimina sansa aparitiei fungusului datorat putrezirii mâncarii sau a gunoaielor (aspect foarte important pentru specii ca Fp. occidentalis si Fp. toddi). Femela separata de mascul devine stingherita de icre si este foarte receptiva la chemarile masculului si astfel se reduce orice sansa de certuri severe.
Colectarea icrelor, incubarea si puii
Sunt numeroase metodele prin care icrele pot fi separate din nisipul de siliciu, margelele de sticla sau cojile de nuca sparte. Metoda cea mai comuna este prin agitarea viguroasa a mediului ceea ce va face ca icrele sa se roteasca liber în apa. O plasa fina este introdusa prin apa si plimbata în forma cifrei 8 astfel prinzându-se icrele din apa. Aceasta procedura se repeta de mai multe ori pâna când majoritatea icrelor sunt colectate. Este cel mai bine ca icrele sa fie introduse într-o tava cu apa ce contine un preventiv împotriva fungusului înainte de a fi plasate în turba pentru incubare. Icrele sunt incubate în apa pentru câteva zile pentru a se putea elimina toate icrele care nu sunt fertile sau pe cele deja contaminate de Fungus. Când aceasta perioada scurta de incubare în apa este completa, o mâna plina de turba este fiarta si clatita de mai multe ori. Turba racita este apoi pusa într-un prosop si stoarsa pentru a se elimina surplusul de apa. Turba trebuie sa ramâna umeda dar nu prea uda pentru ca mai târziu dupa punerea icrelor se va mai stoarce apa din ea. Icrele sunt scoase din tava si puse în turba având grija sa le repartizam uniform. Turba este pusa apoi într-un sac de plastic si sigilata pentru perioada de incubare prescrisa pentru specia în cauza. Pentru mai multe specii de Nothobranchius aceasta perioada este cuprinsa între 60-75 de zile (vezi tabelul).
Daca utilizam turba ca si mediu de icrare, ea este simplu scoasa afara cu o plasa fina, încet stoarsa si pusa între 2 coli subtiri de ziar. Dupa câteva ore, ziarul va absorbi umiditatea din turba. Turba se pune apoi într-o punga de plastic si se sigileaza. Stocarea poate avea loc între 700 si 750 F, unii crescatori ai genului Nothobranchius prefera incubarea icrelor aproape de 800 F. Temperatura prea ridicata (peste 800 F) va avea un efect negativ si din nici o icra nu vor rezulta pui.
Când data prescrisa soseste sau când dezvoltarea embrionilor este vizibila în majoritatea icrelor, eclozarea este obtinuta doar prin simpla punere a turbei într-o tava cu adâncime mica sau într-un bol. Apa trebuie sa fie moale si cât mai aproape de proprietatile chimice necesare pestilor care urmeaza sa iasa. O eclozare uniforma poate fi stimulata printr-o agitatie viguroasa a apei sau/ori prin adaugarea unei mici cantitati de mâncare uscata sau lichida. Multi pasionati utilizeaza viermii micro pentru a forta eclozarea, dupa cum a fost mentionat anterior.
JoeRicco a aratat ca este posibila grabirea dezvoltarii icrelor la anuali, în special la genul Nothobranchius. Icrele se pun în apa si se incubeaza la o temperatura de 800 F, pâna ce embrionii se vad clar. Din acest punct icrele sunt stocate în turba si li se ofera o perioada de „seceta” între 3-6 saptamâni. Dupa perioada de seceta turba si icrele urmeaza metodele uzuale. Puii rezultati sunt perfect sanatosi. Este posibil ca prin aceasta metoda sa scurtam mult perioada de incubare dar multe icre se vor strica în timp, iar numarul puilor obtinuti este mai mic decât în cazul metodei de stocare uzuala.
Imediat ce icrele au eclozat, puii încep imediat sa se hraneasca cu microorganismele prezente în apa. Curând Artemia eclozata le poate fi oferita. Cresterea puilor este rapida. Într-un timp scurt puii trebuie mutati într-un bazin de crestere mai mare. În 2-3 saptamâni ei sunt capabili sa se hraneasca cu Artemia sau cu Daphnia strecurata. Si viermii Tubifex tocati sunt bineveniti. Aproape fara exceptie în 6-12 saptamâni puii ajung la maturitate... femelele se umplu cu icre, masculii se lupta si ciclul natural reîncepe.
Scufundatorii în turba
Probabil cel mai fascinant si unic comportament la icrare dintre toti Killie este prezent la speciile Sud Americane anuale din genurile Cynolebias si Pterolebias. Comportamentul lor este unic, perechile îngropându-se complet în solul de pe fund cât timp dureaza procesul de icrare. Acesti pesti sunt cu adevarat specii anuale cu icre capabile sa supravietuiasca la sezoane secetoase extrem de lungi. Dezvoltarea icrelor este departe de a fi uniforma; semnificativ în dezvoltarea lor este faptul ca ea poate fi amânata pentru multe luni. Au fost numeroase rapoarte când anumite icre (denumite „icre ramase”) au fost incubate 24 de luni înainte ca dezvoltarea deplina sa aiba loc. Probabil aceasta indica enorma capacitate pe care o au acesti pesti pentru a supravietui la perioade lungi de seceta.
Pregatirea acvariului de înmultire
Cel mai important factor în pregatirea acvariului de înmultire pentru scufundatorii în turba este prezenta unei cantitati suficiente de mediu pentru icrare, atâta cât pestii sa aiba posibilitatea sa se îngroape adânc (profund). Turba desigur este cel mai bun mediu de icrare. Ea trebuie fiarta si clatita înainte de utilizare. Turba trebuie sa acopere întreg fundul acvariului de înmultire. Un bol cu fundul conic de 2 galoane este foarte bun. Fundul conic are o arie mica si necesita mai putina turba decât pentru un acvariu de 3 galoane. Daca un acvariu mai mare este utilizat, un bol putin adânc sau farfurie umpluta cu turba preparata poate fi utilizata. Parintii cauând turba vor icra limitându-se la farfurie sau bol. Acest container poate fi apoi schimbat regulat si icrele colectate fara a deranja parintii.
Scufundatorii în turba icreaza în perechi sau triouri. Multi dintre cei ce înmultesc cu succes aceste specii mentin femelele si masculii separat pentru 4-5 zile apoi îi pun împreuna pentru 2-3 zile.
Colectarea icrelor,incubarea si puii
Colectarea icrelor la scufundatorii în turba este asemanatoare cu standardul icratorilor în substrat. Turba este scoasa afara si pusa între pagini de ziar. Incubarea normala este lunga si lenta la fel ca la icratorii în substrat. Dupa cum s-a mentionat anterior ea poate continua chiar pâna la 2 ani înainte ca icrele ramase sa fie gata de eclozare. Dupa 75-90 de zile turba trebuie sa fie examinata si icrele care arata avansate în dezvoltare vor fi mutate si eclozate. Unele icre prezinta ochii clar definiti în embrion si sunt complet inchise la culoare . Obisnuit icrele ramase clare si translucide înca, pot fi lasate la incubare si vor fi verificate la intervale regulate pe parcursul dezvoltarii lor. Cel mai important sfat caruia trebuie sa-i dam atentie este faptul ca turba trebuie sa fie colectata cu o frecventa de cel putin o data la 2 saptamâni. Daca se tine mai mult în acvariul de înmultire, în turba se vor acumula hrana descompusa si mizerii iar icrele devin victimele poluarii. O turba relativ curata este de mare importanta pentru dezvoltarea cu succes a icrelor la anuali.
Procedurile de iesire a puilor din icre sunt explicate la alti icratori în substrat. Puii sunt relativ mari si pot consuma Artemia eclozata imediat.
Timpi de incubare propusi la icratorii în substrat (în luni)
Acesti timpi sunt doar un ghid calauzitor. Multi factori influenteaza timpii de incubare, incluzând umiditatea, oxigenul, temperatura etc.
Fundulopanchax
batesii 2
filamentosus 3.5
monroviae 2.5
occidentalis 7
preussi 1.5
sjoestedti 2.5
toddi 7
walkeri 2
Austrofundulus
dolichopterus 8
transilis 4
Cynolebias
adloffi 3
alexanderi 2.5
antenori 5
bellottii 6
ladigesi 3
melanotaenia 3
nigripinnis 5
whitei 4
wolterstorffi 4
Fundulosoma
thierryi 2.5
Nothobranchius
furzeri 5
guentheri 2
kirki 3
korthausae 2
melanospilus 3
neumanni 5
orthonotus 6
palmqvisti 3
Pterolebias
longipinnis 6
maculopinnis 6
zonatus 8
Rachovia
hummelincki 6
splendens 7
T raducere: Gh. Dan Rasiga