Acesti pesti cu o biologie foarte interesanta sint originari din America de Sud. Se gasesc practic in toata America de Sud, de la sud de Montevideo pina in nord la Caracas si de la Quito pina pe coasta de est.

Familia Callichthyidae cuprinde mai multe genuri,
• genul Callichtys
• genul Hoplosternum
• genul Dianema
• genul Brochis
• genul Aspidoras
• genul Corydoras

Genul Corydoras cuprinde aproape 190 de specii catalogate pina in prezent din care mai cunoscute sunt:

C. aeneus (Gill, 1858); cu flancurile verde metalizat si abdomenul alb galbui. In unele carti apare si C. schultzey (Holly, 1940), dar la ora actuala aceasta denumire nu mai este valabila, fiind aceiasi specie cu aeneus.

C. paleatus (Jenyns,1842); care pe un fond gri verzui sau maroniu se disting numeroase puncte si pete inchise la culoare albastrui metalic

C. arcuatus (Elwin, 1939); cu frumoasa dunga in forma de arc de culoare maron inchis pina la negru, ce tincepe de la bot, trece peste ochi si continua pe flancurile laterale pina pe pedunculul codal

C. caudimaculatus (Rossel, 1961); cu fondul de culoare rozalie, cu dungi oblice formate din puncte maron inchis si cu marea pata neagra de pe pedunculul codal

C. elegans (Steindahner 1876); care pe un fond galben verzui cu desene din pete si puncte de culoare verde sau maronie

C. zygatus (Eigenmann si Allen, 1942); cu straluciri albastre, verzi si aramii

Deoacece foarte multe specii de Corydoras au culori si desene foarte asamanatoare, o determinare si clasificare precisa s-a putut face numai pe baza formulei inotatoarelor. (Dar despre aceasta problema, daca va fi cineva interesat in alt matterial.) Datorita obiceiului lor de a cauta permanent hrana in nisipul bazinului (viermisori, dafnii moarte, etc) poarta numele generic de sanitari. Nu trebuie tinuti in numar mare deoarece vor tulbura apa, ridicind impuritatile de pe fundul bazinului, provocind mai mult rau de cit bine. In acvarii apare mai ales speciile C. paleatus, C. aeneus, si o forma C. sp. forma albino, care provine dupa unele opiniidin specia C. aeneus. Cert este ca aceasta varietate, albino, da foarte usor metisi cu C. aeneus.

Specific acestor pesti este faptul ca ei nu se pot mentine in masa apei, in momentul incetarii inotului se scufunda imediat. Regulat se ridica la suprafata, pentru a respira, avind o dubla respiratie, atit branhiala, cit si intestinala. La fel ca si tiparul produc sunete la scoaterea din apa prin eliminarea brusca a aerului din intestine. Aceasta dubla respiratie a aparut deoarece in zonele de origine traiesc in ape putin adinci, care seaca in timpul sezonului secetos. Astfel a aparut aceasta adaptare la ape cu un continut mai scazut de oxigen. Datorita acestor conditii, sanitarii sunt foarte rezistenti la boli. Totusi in acvarii nu trebuie sa-i privam de aportul de oxigen si mai ales sa acoperim acvariul cu un geam. Acest lucru este necesar din doua motive: au tendinta sa sara din bazin, iar iarna sa moara prin inspiratia de aer rece drect din camera. In aceste conditii pestii racesc foarte repede, se decoloreaza, anusul se inroseste, in forme mai grave se inrosesc si radiile inotatoarelor si pestele moare. In conditii naturale acest lucru nu se intimpla deoarece atit apa cit si aerul au temperaturi sensibil egale. Foarte rar acesti pesti se imbolnavesc cu Saprolegnia sau Oodininum, care fage ravagii printre ceilalti pesti.

Altfel sunt nepretentiosi. Duritatea apei poate varia intre 12-16 GH, phH-ul va fi jur de 6,5 iar temperatura in limite extrem de largi 15-30 grade C. Iluminarea poate fi oricum, mai puternica sau mai slaba, naturala sau artificiala, dar respectarea unui ciclu de 12 ore lumina si 12 ore intuneric duce se pare la o reproducere mai usoara.

Prefera hrana vie tubi, dar nu trebuie sa exagram ci sa-i oferim un meniu cit mai variat. De regula consuma orice cade pe fundul bazinului.

Dimorfismul sexual este evident, masculii fiind mai mici si mai suplii decit femelele, cu radiile tari ale inotatoarelor vizibil mai dezvoltate. Ajung la maturitate pe la 1-1, 5 ani si se reproduc foarte usor. Raportul intre sexe este de 2-3 masculi la o femela bine dezvoltata. Jocul nuptial este foarte interesant. Femelele depun icrele care sunt fecundate imediat de catre masculi chiar si in bazinul comun de crestere. Masculul inoata permanent in jurul femelei, in preajma fundului. Din cind in cind femela se opreste, un mascul se aseaza in fata ei, perpendicular. Femela impinge cu botul abdomenul masculului, care lasa imediat un nor de spermatozoizi, iar femela citeva icre mari albe, pe care le tine intre inotatoarele pectorale. Dupa citeva secunde, alearga de-alungul plantelor sau geamurilor, filtrului sau a oricarui alt suport si lipeste icrele. Acestea sunt foarte adezive, tari, si nu pot fi desprinse de pe suport de pesti in timpul inotului. O femela bine dezvoltata poate depune pina la 250-300 de icre la o ponta. Daca si masculii sunt bine dezvoltati procentul icrelor nefecundate este de sub 5%.

Cum pot fi insa stimulati pestii sa se reproduca? Familia aleasa (2-3 masculi si o femela) se muta intr-un bazin cu apa veche fara substrat si fara plante. Se pot pune chiar si doua familii intr-un bazin de 35-40 de litri. Dupa cca. o saptamina in care pestii s-au acomodat cu mediul respectiv si cu ciclul zi noapte de 12 ore, timp in care au fost hraniti bine cu tubi tocat si spalat, iar aerul si filtrul au functionat permanent, se schimba brusc apa, in prima zi din volum, a doua zi din nou din amestec. Se adauga apa de la robinet, statuta nu mai mult de o zi, aerata pentru a pierde clorul si la aceeasi temperatura. De obicei apa de la robinet are duritatea de 12 GH foarte convenabila pestilor pentru reproducere. In urma unui astfel de soc pestii depun in trei zile. Daca nu depun se repeta aceiasi operatie dupa o saptamina de pauza, timp in care pestii pot fi mentinuti in acelasi bazin.

Trebuie avut in vedere ca sanitarii depun cu precadere primavara si toamna. Un sezon de depunere dureaza cca. 6 saptamini, timp in care sanitarii depun de 2 ori. Pestii tineri pot depune si de trei ori dar productivitatea e redusa si cite-o data i-si maninca icrele. In perioadele de vara si iarna pestii nu trebuie fortati sa depuna.

In functie de temperatura, larvele apar dupa 5-8 zile. Pentru a impiedica infestarea cu Saprolegnia in apa se poate pune o picatura de tripaflafina la 10l de apa.

Dupa alte 2-3 zile larvele, destul de mari, incep sa inoate si sa se hraneasca activ. In aceasta perioada hrana de baza trebuie sa fie formata din nauplii de artemia, putin micro (sau mai bine deloc), si incet, incet cu tubi tocat foarte fin si spalat foarte bine. Amplasarea sub fundul bazinului a unei mici surse de lumina va face artemiile sa se striga in acel loc si sa fie gasite cu usurinta de pestisori. Spre deosebire de adultii puii sunt foarte sensibili si se imbolnavesc usor. Atentie la schimburile de apa care trebuie sa fie mai mici dar mai dese, la curatenia fundului bazinului si lafunctionarea aerului si a filtrului. Cind puii au atins 1.5cm si cind structura osoasa este bine dezvoltata, se pot muta intr-un bazin de crestere, ei fiind acum mult mai rezistenti. Pentru a creste repede au nevoie de o apa bine aerata, abia dupa 4-6 saptamini respira si intestinal, mult spatiu si o apa foarte curata.Daca nu avem intentia sa-i reproducem intr-un bazin nu trebuie sa tinem prea multi sanitari si deasemenea nu trebuie sa pastram exemplarele ajunse la maturitate si dornice sa se reproduca. Asta nu inseamna in nici un caz sa sacrificam pestii, ci prin schimburi sa ne procuram alte exemplare. Sunt pesti foarte pasnici si pot fi crescuti cu alte specii pe care nu le afecteaza in nici un fel.